Când această lucrare este publicată pentru prima dată în 1930, Freud este deja bolnav și slăbit, iar amenințarea nazistă îl va obliga să se expatrieze și să caute refugiu la Londra. De câțiva ani, el a dat o nouă direcție gândirii psihanalitice, propunând ideea instinctului morții.

În jurul acestei idei îndrăznețe, care stârnește reacții chiar și în cercurile psihanalitice, se învârte textul despre Dissonanța în cultură. Conform acesteia, agresivitatea și distrugerea sunt elemente biologice înnăscute ale constituției umane și își au rădăcinile în crima comisă de fiii împotriva tatălui primitiv în vremuri imemorabile.

Sentimentul de vinovăție care va apărea în acest mod va explicita nașterea conștiinței, evoluția culturală și disconfortul individului în societățile civilizate. Printre altele, Freud exprimă anumite rezerve privind transferul termenilor psihanalitici la nivelul studiului culturii, iar el nu ezită să se angajeze, întotdeauna cu „neutralitatea prietenească” a terapeutului psihanalist, într-o reflecție de tip umanist asupra poziției și viitorului individului în societățile moderne, care refuză să recunoască că violența este parte a condițiilor reale în care s-au constituit.

Prin această lucrare, printr-o impulsie filosofică, psihanaliza nu este propusă doar ca o teorie psihologică și o practică terapeutică, ci și ca o cheie pentru înțelegerea istoriei și culturii.