În această lucrare, lanțul logic al gândirii este întrerupt din când în când, deoarece eroii își scot hainele rolului general și se îmbracă în cele ale actorului care interpretează rolul. Astfel, evoluția aparent dramatică a lucrării este întreruptă și publicul călătorește, într-o parte în dramaturgie și în cealaltă parte în realitate.

Dar ce realitate, atunci când aceasta este și ea preconstruită și destinată să întrerupă acțiunea, pentru a o continua natural puțin mai târziu? Spectatorii nu se identifică cu eroii lucrării, deoarece se interpun regizorul și actorii ca Entități Teatrale, confirmând teoria conform căreia atunci când Viața devine Artă, așa cum se întâmplă adesea în teatru, trebuie să li se reamintească spectatorilor că asistă la o simulare a vieții.

Publicul este un ansamblu de oameni cu o dispoziție și disponibilitate flexibilă, care în viața lor de zi cu zi văd o trandafir fals și spun "Frumos ca unul adevărat" și mai târziu un trandafir adevărat și spun "Frumos ca unul fals". Această pendulare între realitate și construcție este realizată în lucrarea sa de ingeniosul Pirandello.