Lucrarea clasică a lui George Theotokas, pentru prima dată într-o ediție scurtată și monotonă.
„Cu cât o epocă este mai interesantă, cu atât mai multe sunt responsabilitățile pe care ni le asumăm față de noi înșine, dar și față de națiunea noastră”, scria Constantinopolitanul George Theotokas într-un discurs adresat elevilor. Și într-adevăr, cine ar contesta interesul istoric, sociologic și literar al anilor ’30, care ar fi necesitat o Argo pentru a transporta publicul cititor al vremii sale și a-l pune pe gânduri cu privire la cele întâmplate?
George Theotokas, scriitor și intelectual de origine burgheză și educație europeană, cu o pregătire profundă și cunoștințe extrem de extinse, a fost liderul uneia dintre cele mai importante generații literare ale secolului XX, generația anilor ’30. Pe de o parte, a dezvoltat romanul în Grecia, iar pe de altă parte, a cultivat eseul, considerând că aceste două genuri constituie „noua literatură”, cea mai reprezentativă, adică expresia culturii neoeleniste.
După Spiritul Liber (1929), eseul de pionierat scris de tânărul Theotokas la vârsta de douăzeci și patru de ani, vine să tulbure apele romanului cu Argo, primul său roman în două volume (volumul întâi 1933; volumul doi 1936). Condițiile în care s-a inspirat și a scris Argo au fost tumultoase. Ne aflăm imediat după distrugerea din 1922, fapt care a avut ca consecință directă abandonarea mândriei naționale, care, într-un mod admirabil, încercase să sprijine elenismul zguduit.
Literatura a fost considerată un teren propice pentru a memorializa amprenta istorică, pentru a contura noul stigmat al elenismului după prăbușirea Marii Idei și pentru a promova conceptul de elenitate ca o formă de mutație a dorinței teritoriale și naționaliste neîmplinite. În această direcție, Theotokas descrie groaznica epocă pe care a trăit-o, fără a condamna națiunea și fără a se lăsa purtat de pesimism, pe care încercă, cu orice preț, să-l înfrunte și, în locul lui, să ridice o viziune.
(Din Epilogul Caterinei Moustakatu)
