Andrei Papandreou a influențat societatea grecească ca puțini politicieni moderni și a lăsat o moștenire de manevre politice care de obicei îi surprindeau atât pe dușmani, cât și pe prieteni.

Un element esențial al personalității sale au fost reacțiile sale imprevizibile în fața provocărilor majore întâmpinate. La fel de imprevizibile au fost și transformările sale de la liberale de stânga în timpul mandatului său în America la un radical de lume a treia când viza funcția de prim-ministru, și după preluarea puterii ca un administrator al longevității guvernelor sale.

Desigur, miezul radicalismului și al refuzului exista în psihologia sa, care, de altfel, era adesea zguduită de furtuni interioare. Totuși, cel mai mare interes politic din variațiile sale psihice este reprezentat de manevrele sale deliberate. Aceste manevre sunt parte a radicalismului său social și a „darului” său.

Andrei a fost fără îndoială o nouă experiență pentru alegătorii greci. Fiul unui tată politic și al unei mame educate, cu studii excelente în SUA și o carieră semnificativă ca profesor economist, a ales colaboratori care, cu câteva excepții, nu puteau contesta primatul său.

Lecția trădării împotriva tatălui său din 1965 a fost decisivă pentru planurile sale ulterioare. Lumea sa interioară, vulnerabilă, a constituit de-a lungul întregii sale cariere un obstacol în obținerea unei vieți private liniștite.