Puşi sub presiune de creditorii săi, dar și de editorul Stelovski, Dostoievski scrie în câteva săptămâni, în octombrie 1866, Jucătorul. Acest roman a fost ocazia întâlnirii lui Dostoievski cu a doua sa soție, Anna Grigoriievna Snitkina, care i-a stat alături, în rolul de înger păzitor, până la sfârșitul vieții sale.
Jucătorul are o bază autobiografică și include experiențele creatorului său din timpul celei de-a doua călătorii în străinătate, în 1863, în stațiunile balneare germane Wiesbaden și Homburg, unde Dostoievski a cunoscut lumea ruletelor și a jocurilor de cărți și a fost fascinat pentru o perioadă de aceasta. În figura eroului principal, Aleksei Ivanovici, se reflectă multe dintre încercările psihologice pe care Dostoievski le-a suferit atunci, în timp ce în caracterul Polinei se reflectă lumea sufletească a Polinei Suslova, iubita sa de atunci. În același timp, în personajele celorlalți eroi ai săi, Dostoievski satirizează într-un mod foarte accentuat moravurile occidental-europenilor, în special ale francezilor, și degradarea morală a Franței în perioada celui de-al Doilea Imperiu, subliniind superioritatea morală a rușilor, chiar și a celor decăzuți, în fața acestora.
Una dintre deprinderile lui Dostoievski dă o formă simbolică, palpabilă, a ceea ce este însăși esența Ființei sale: mania bolnăvicioasă pentru jocurile de noroc. Încă din copilărie are pasiunea cărților de joc – dar abia în Europa descoperă oglinda diabolică a nervozității sale: Roșul și Negrul, ruleta, acest joc atât de periculos în dualismul său primitiv. Verdele mochetei din Baden, ruleta din Monte-Carlo sunt cele mai intense extazuri ale sale în Europa: îl hipnotizează mai mult decât Montana Sixtină, decât statuile lui Michelangelo, decât peisajele sudice, decât arta și cultura întregii lumi. Pentru că acolo găsește intensitatea, decizia definitivă: negru sau roșu, impar sau par, fericire sau anihilare, pierdere sau câștig – concentrate în acele secunde în care ruleta se învârtește: intensitatea concentrată în această clipă a durerii sau a plăcerii, așa cum tânjește temperamentul său.
