Conceptul de absurd și legătura dintre absurd și sinucidere constituie temele acestui eseu. Din momentul în care omul recunoaște dimensiunea între dorința rațională de înțelegere și fericire și tăcerea lumii, poate oare să judece dacă viața merită trăită? Aceasta este o întrebare fundamentală a filozofiei.

Dacă însă absurdul mi se pare evident, trebuie să-l mențin cu un efort limpede și să accept să trăiesc experimentându-l. Revolta mea, libertatea mea, pasiunea mea vor fi consecințele sale. Omul, sigur că va muri complet, dar refuzând moartea, eliberat de speranța supranaturală care îi lega mâinile, va putea să cunoască pasiunea vieții într-o lume dată indiferenței sale și frumuseții efemere.

Însă creația este pentru el cea mai bună ocazie de a-și menține conștiința trează în fața imaginilor strălucitoare și irationale ale lumii. Lupta lui Sisif, care disprețuiește zeii, iubește viața și detestă moartea, devine simbolul destinului uman.

[Fragment din textul de pe coperta ediției]