În prima disertație care se află în carte, intitulată Idealul și realitatea, Arthur Schopenhauer examinează ce în percepția noastră despre lucruri aparține domeniului idealului, adică ce poate fi atribuit nouă înșine și nu constituie o ilustrare a unei realități obiective, și ce poate exista obiectiv și independent de percepția noastră. După ce susține opiniile altor filosofi, începând de la Plotin, ajunge la propria sa poziție.

În a doua disertație, care poartă titlul Omul și destinul, Schopenhauer, făcând din nou o retroacție asupra opiniilor anterioare, mai ales ale filosofilor antici, își exprimă neliniștea cu privire la o aparentă utilitate care pare să existe în destinul oamenilor. Tot ce li se întâmplă pare să dea impresia că face parte dintr-un plan mai larg elaborat de o forță necunoscută, superioară lor.