«...După distrugerea Anogeon, nimeni nu știa ce va urma. Câți se vor întoarce, când va fi reconstruit satul. Ce șanse avea medicul să dezvolte o activitate profesională serioasă în Anogeon, capabilă să-și întrețină familia? Răspunsul venea ușor. Șansele de progres profesional în Anogeon erau-minuscul.

În schimb, stabilirea în Heraklion avea multe perspective. Așa cum era conștiincios și dedicat muncii sale, nu ar fi întâmpinat probleme. În plus, copiii aveau nevoie de atenție, mai ales acum când țesutul social s-a rupt (cu afluxul atâtor noi locuitori, fiecare fel de om s-a adunat în Heraklion) și trebuia cineva să aibă ochii în patru.

Astfel de gânduri și argumente dominau, iar medicul încerca să decidă. Gândul său era captiv în ruinele Anogeon și în rămășițele sărăcăcioase ale Anogeanilor, care se plimbau prin satele din Mylopotamos fără bani, fără venituri, fără îngrijire medicală, cu copiii lor flămânzi și speranțele lor diminuându-se din ce în ce mai mult în fiecare zi...».