Într-o carte care se citește ca un roman despre Balcani din secolul douăzeci și unu, marele cineast sârbo povestește, pentru prima și poate ultima dată, viața sa și creează în fața noastră, cu o putere care rezonează și competează cu puterea privirii sale cinematografice, o lume întreagă, marcată de război și istorie.

“Pe pantele abrupte ale Goriței, unde locuiau prietenii mei din copilărie, evenimentele dramatice se succedau unul după altul. A început un război de nou tip. În Sarajevo-ul meu, în Gorița mea pe care o cunoșteam piatră cu piatră. Pe vârful dealului, suspinele mele zboară ca fluturii nopții, iar pe treptele abrupte, unde mă exersam în viteza cosmonautului și în încetinirea celui îndrăgostit, se rostogolesc neîncetat mingi. Și eu nu am încetat niciodată să alerg după ele…”

“Acest mozaic baroc este autobiografia sa, atât de minunat balcanică precum titlul său…” “Le Figaro”

“În viața mea am trecut prin toate dramele pe care le găsim în marile romane, ne spune Kusturica în această autobiografie care descrie cu tandrețe și adâncime parcursul său din copilăria în Sarajevo până la cele două Palme de Aur de la Cannes. Departe de imaginea succesului și a opulenței, mărturia sa este cea a unui om sensibil și rebel. Războiul, care a măturat Iugoslavia, este omniprezent…” (“L' Expansion”)

“Pentru acest rebel controversat, poet al imaginii care transmite turbulențele țării sale în filmele sale, cu exagerare și o emoție pură în același timp, totul este politică. Și Balcanii sunt un câmp tragic al acesteia…” (“Le Journal du Dimanche”)