Ne aflăm într-o cameră militară a taberei „Complexului de Tancuri”, cu feronerie închise și soldați de pază cu arma la picior și, în timp ce îi vedeam pe toți în pijamale, cu excepția liderului Centrului George Papandreou, am crezut că se pregăteau să se culce, pe lungimea completă a camerei, erau așezate, paturi militare goale.
Pijamalele, totuși - cum mi-au explicat - nu aveau semnificația... de a se culca, pentru că așa i-au adus pe toți, pe fugă, din paturile caselor lor, la două dimineața, așa cum am spus, în grabă, fără a le permite să ia cu ei nimic, nici măcar un costum.
- Dumneavoastră, domnule Președinte, însă... Vă văd îmbrăcat...
Papandreou a zâmbit: - Mie, dragă, mi s-a întâmplat așa: dormeam profund, când m-am trezit dintr-un zgomot. Am deschis ochii și văd brusc deasupra patului meu un locotenent în uniformă, de culoare închisă, care ținea o pistă și îmi spunea cu evidentă agitație: „Ridicați-vă, domnule Președinte! Ridicați-vă repede, domnule Președinte!”.
Poate că era de culoare închisă sau foarte bronzat, poate mi s-a părut așa, deoarece m-am trezit atât de brusc. Prima mea gândire a fost: „Mă va executa!'. Dar el... nu mă executa! Ținea doar pistolul și repeta: „Repede, domnule Președinte! Ridicați-vă, domnule Președinte!” Prima impresie pe care mi-am format-o imediat a fost că el... se temea mai mult de mine!
„Stai, copilule, îi spuneam, să mă îmbrac, măcar să-mi pun pantofii!”. M-am ridicat din patul meu și am început să mă îmbrac, în timp ce omul meu era tot timpul neliniștit și îmi repeta spasmodic: „Repede, domnule Președinte, repede, domnule Președinte!”.
Dar eu, când am realizat că nu avea ordin să mă execute, m-am liniștit, m-am îmbrăcat cu cât mai multă comoditate permitea situația, care cu siguranță nu era ideală pentru a face cineva o toaletă excepțional de bine îngrijită!
[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]
Pagini
278
Copertă
Moale
Editor
Ekdoseis Maria D. PSatha