La sfârșitul secolului 19 și la începutul secolului 20, austriecianul Sigmund Freud, fiziolog și psihiatru, a pus prin studiile sale baza psihanalyzei ca metodă terapeutică și a revoluționat modul în care omul modern percepe concepte precum conștiința și sexualitatea. În 1926, cercurile psihiatrice din Viena se împart cu privire la posibilitatea ca ne-specialiștii, adică cei care nu sunt medici, să trateze prin psicanaliză. "Problema analizei de către ne-specialiști" (Die Frage dee Laienanalyse, 1926) reprezintă poziția lui Freud pe această temă. Explicând unui interlocutor imparțial într-un dialog imaginar teoria terapiei analitice, el își declară clar pozițiile. Nevrozele, represiile, fobiile și alte tulburări ale vieții psihice necesită abilități speciale în gestionarea lor. Cine este, conform renumitului psihiatru, cel mai îndreptățit să efectueze cu succes o psicanaliză?