Evenimentele istorice ale timpului său nu îl preocupă deloc pe Menandru în opera sa. Tineri fără minte, bătrâni murmuroși, fetițe prostești, sclavi vicleană, prietene binevoitoare și militari vanitoși, indiferenti față de evoluția socio-istorică din jurul lor, sunt absorbiți de iubirile și micile lor interese.

Poeții îi înțelege cu indulgență și atribuie cele mai multe dintre greșelile lor condițiilor nefavorabile sau soartei oarbe. Cetățean al unei Atenei în declin, străin de vechile concepții hegemonice ale orașului său, el însuși un hedonist și profund sceptic, Menandru pare să fie filosofic tolerant față de galeria umană a vremii sale.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]