În orice narațiune bine structurată, mitul pare să precede, iar intriga urmează. Intriga este modul în care mitul apare la nivelul narativ, atât în ceea ce privește elementele sale reale și simbolice, cât și în ceea ce privește funcțiile structurale de bază ale acestuia.

Mitul este împărțit de obicei în episoade succesive, care se supun în principal unei ordini cronologice și constituie un fel de raport cauzal, formând astfel axa reală a narațiunii. Intriga intervine pe parcurs și, în cele mai elaborate narațiuni, modifică sau chiar răstoarnă temporar succesiunea mitologică, prin devieri excentrice și evadări de la axa narativă.

Dacă mitul, prin poruncile sale reale și simbolice, într-un fel constrânge compunerea narațiunii, intriga revendică propria sa libertate, care este datorată de fiecare dată ingeniozității naratoului și reprezintă o dovadă a măiestriei sale literare.

Acest model general al relațiilor paradigmale dintre mit și intrigă este specializat în cazul epopeilor homerice, unde nu se poate discuta despre o invenție personală a mitului, în sensul că scriitorul unei lucrări își crează propriul mit. Pentru că, indiferent de dezacordurile specifice ale specialiștilor, în zilele noastre există un acord cu privire la problema unei tradiții mitologice formate, care subiectează atât Iliada, cât și Odiseea.

[Fragment din textul de pe coperta ediției]