Întreprinderea mare de renaștere a elenismului după 1700 a făcut posibilă formarea Societății Prietenilor și declanșarea Revoluției; libertatea noastră, subliniază Dimitris Vikelas, a fost câștigată prin „sabie” și „sacrificii incalculabile”. Deși va fi înființată de elemente radicale, descendenți spirituali ai lui Rigas Velestinlis, succesul Societății se va baza pe combinarea unei voințe revoluționare neclintite cu conștiința că o luptă național-liberatoare trebuie să includă totalitatea forțelor națiunii.

Cu inițiativa comercianților din diasporă, fapt care reprezintă deja o inovație istorică, marinarii, militarii, liderii locali, clerul, fanarioții, savanții, vor ridica mari mase ale poporului – în principal țăranimea – pregătite să primească mesajul Revoluției.

Cu toate acestea, astăzi, în contextul dezamăgirii generalizate care îi apasă pe greci, mulți contestă alegerea căii revoluționare și susțin că a avut efecte negative asupra elenismului. Totuși, anularea acesteia ar fi avut, oare, consecințele benefice anticipate sau, dimpotrivă, ar fi avut efecte negative, cu consecințe incerte pentru viitor?

Oricum, profundul diviz și strategia de urmat va lăsa viziunea Societății Prietenilor pentru eliberarea întregului elenism neterminată. În Anexa cărții sunt prezentate dovezi ale planificării revoluționare: „Planul General” se referă la obiectivele generale ale revoluției, „Marele Plan” la organizarea unei rebeliuni în centrul lipsitor, Constantinopol, „Planul de Război Sabba” se referă la planificarea în Balcani, iar declarațiile lui Alexandru Ipsilanti iluminează direcțiile ideologice ale Societății.

Hărți originale și diagrame prezintă compoziția socială și extinderea geografică a Societății. Două sute de ani după realizarea Societății Prietenilor, grecii sunt chemați fie să o anuleze, printr-o retrogradare fatală, fie să o finalizeze, în principal pe căi spirituale, ideologice, culturale.