Dacă într-o zi însorită urmați poteca în pantă care începe de la mica punte de lemn pe care încă o numesc pe aici „Podul ezitărilor”, nu va trebui să mergeți mult până să vedeți acoperișul casei mele răsărind printre vârfurile înalte a doi arbori ginkgo. Chiar dacă nu ar ocupa o poziție atât de privilegiată pe deal, casa s-ar distinge dintre toate cele din jur și, urcând poteca, nu ați putea să nu vă întrebați cine este proprietarul înstărit al acesteia.
Totuși, nu sunt și nu am fost niciodată înstărit. Măreția casei poate fi explicată prin faptul că a fost construită de proprietarul anterior, nimeni altul decât Akira Sugimura. Desigur, poate sunteți nou în oraș și în acest caz numele Akira Sugimura nu vă spune nimic. Dar dacă îl menționați cuiva care a trăit aici înainte de război, vă va spune că timp de aproximativ treizeci de ani Sugimura a fost fără îndoială unul dintre cei mai respectați și influenți oameni din oraș.
Dacă știți toate acestea și ajungând în vârful dealului vă opriți să observați minunata ușă exterioară din cedru și întinderea mare încadrată de zidul de piatră, acoperișul cu țiglele elegante și stâlpul sculptat cu măiestrie care domină priveliștea din jur, vă veți întreba cum a ajuns o astfel de proprietate în posesia mea, având în vedere că susțin că am un venit relativ modest.