Lucrarea Hannăi Segal, în special asupra simbolismului, esteticii și visului, precum și cercetarea sa privind gândirea psihotică, a consacrat-o ca o figură proeminentă în psicanaliză, în special în tradiția psicanalitică kleiniană.

În lucrarea sa Vis, fantezie și artă, își revizuiește opinile asupra acestor teme și le reînvie printr-o nouă compunere, care o leagă din nou de lucrările lui Freud, Klein și Bion.

Pe parcursul întregului volum, descrierile clinice pe care le-a selectat excelent ilustrează teoria, explorând fantezia și conturând clar chiar și cele mai dificile concepte în mintea cititorului.

Printr-o interacțiune creativă, teoria și exemplele clinice se combină și se aplică pentru a construi noile și originale teorii ale autoarei despre artă și estetică.

Cartea începe cu teoria viselor lui Freud, vie exprimată cu material clinic din însăși lucrarea lui Segal. Apoi continuă cu o discuție despre conceptul de fantezie, așa cum este folosit de Freud și Klein, și legătura sa cu visele și gândirea.

Următoarea parte face referire la gândirea bazată pe lucrarea fundamentală a lui Segal „Note despre formarea simbolurilor” (1957), pe care o dezvoltă ulterior legând-o de lucrările lui Bion.

Apoi sunt examinate, din nou cu exemple convingătoare, aspectele patologice ale visului, care apar atunci când gândirea simbolică eșuează.

În cele din urmă, în ultimele două capitole, Segal se întoarce la unul dintre primele și cele mai constante interese ale sale – arta, estetică și fantezie – evidențiind, într-un mod original, dar și sensibil, relația dintre arta „adevărată” și arta „eșuată”.

Așa cum menționează Betty Joseph în introducerea sa, scrierea lui Segal, și în special în această carte, contribuie semnificativ la îmbogățirea psicanalizei, nu doar prin claritatea și perspicacitatea gândirii sale, ci și datorită profunzimii și amploarei intereselor sale și creativității clinice.