Reflectiv sau visător? Umanist sau hedonist? Melancolic sau vesel? Întrebări ca acestea i-au preocupat mult pe criticii poeziei lui John Keats, care a murit foarte tânăr, dar a devenit un reprezentant de frunte al Romanticismului.

Harold Bloom l-a caracterizat chiar ca fiind „precursoare a unei sensibilități metaromantice aparte”. Îl admiră poeți de-ai noștri precum Cavafy și, în special, Sikelianós – dar îl cunoaștem probabil mai puțin decât pe Byron sau Shelley, contemporanii săi.

Ce înseamnă însă astăzi pentru noi, pentru vocea noastră lirică, o poezie ca cea a lui Keats? Prezenta ediție își propune să reîntregească problema puterii ei ciudate.

Pentru acest scop, se antologhează un număr mare de poeme reprezentative pentru gama tematică și formele ei – dintre care sonete caracteristice, celebrele ode și „Căderea lui Hyperion” în stilul epic poetic.

Traducerea acordă o atenție absolută materialității discursului poetic, adică modurilor de versificare, cu principiul fundamental că această poezie este recitată. Comentariile analitice pot ajuta cititorul. Epilogul reamintește și regândește cerințele.