Textul acesta se bazează pe notițe cu creionul pe care le-am păstrat în ultimii ani ai decadei memorandului și primii ani de izolare din cauza pandemiei. Pagini tăiate din caiete vechi, carduri inutile acum, blocațe uzate cu cinci-zece cuvinte din experiențe cotidiene inedite, dar și amintiri dureroase din trecut, care se trezeau brusc.

Într-o seară din iunie 2021, ne-am adunat o gașcă de prieteni dragi. Era într-o curte inundată de iederă, din când în când ploua mărunt, era frumos. Eram pictorul Kyriakos Katsourakis, actrița Katia Gerou, (și) poeta Nadia Valavani, scriitoarea Ioanna Karystiani, psihiatria Katia Charalampaki, regizorul Pantelis Voulgaris și eu.

Am îndrăznit. Le-am citit câteva fragmente. M-au încurajat insistent să le public. Acest lucru se datora probabil prieteniei lor, bunului simț și faptului că toți consumaserăm destul vin roșu din Chania, mai degrabă decât calității scrierii. Însă căutam un pretext pentru a-mi depăși ezitările legate de publicarea acesteia, iar ei mi l-au oferit.

ALEXANDROS ALAVANOS