Utilizarea bunului limbii este atât de generală și atât de „automată”, cât poate fi și respirația. Și așa cum nu ne gândim cât de prețioasă este fiziologia complexă a respirației, la fel de puțin ne preocupa cât de fundamentală pentru existența noastră este limba.

Cu toate acestea, datorită neobosiților noștri lingviști, sunt disponibile atât de multe și profunde cunoștințe despre aceasta, încât și noi putem savura o parte din această cunoaștere. Noi, utilizatorii simpli ai limbii, avem și un interes practic suplimentar: pe de o parte, suntem cultivatori ai limbii (în discursul cotidian, științific și artistic), pe de altă parte, foarte adesea avem nevoi expresive speciale, pe care dorim să le descriem.

Prin urmare, m-am gândit să împărtășesc cu voi propriile mele percepții lingvistice, așa cum le-am învățat de la specialiști, dar și așa cum le-am dobândit dintr-o experiență îndelungată. Prin urmare, această carte are în principal scopuri practice – dar îmi exprim totodată și durerea: de exemplu, nu mai pot suporta să fiu pus să scriu „către minte”, în timp ce eu, corect, citesc „căta-n minte”...

„Nu devenim molcitori. Bogăția este pentru noi mai mult un motiv pentru o activitate […]. Ne ocupăm și de ale noastre și de cele politice.”

„Și unde ai merge, nu mă uita.” Tucidide și Sappho, în traducerea lui I. Th. Kakridis cu sistemul său monotonic

„Sensul este declarat doar de propoziție; cuvântul declară [doar] semnificație – și nu sens.” G. Babiniotis

„[A fost propus de Petrounias (2002) și Setatos (2006)] o schimbare radicală a sistemului monotonic în direcția „punctul tonic este scris întotdeauna și în orice loc doar atunci când există accent lexical”.” G. Papadanasios

„„Restrângerea” limbii la baza ei materială, biologică [...], echivalează cu un „fals concret” [...] care „decăderea” atât natura, cât și istoria.” A.-F. Hristidis

„Gramatica [...] va răspunde așteptărilor și revendicărilor statului, lumii educaționale, scriitorilor, literaturii și societății iluminate.” M. Triandafilidis

„Limba nu este o suprastructură, ci aparține bazei societății umane; prin urmare, orice „legislație” poate deriva dintr-un consens comun și o evoluție firească.” E. Petrounias