Era puțin înainte de miezul nopții, o noapte înghețată de noiembrie, iar vârtejuri de ceață ascundeau părți din drumul întunecat, îngust, provincial, printre copaci în Țara Galilor de Sud, nu departe de Canalul Bristol de unde un clopot răsuna melancolic și regulat la câteva minute. Din când în când se auzea lătratul îndepărtat al unui câine și chemarea melancolică a unei păsări de noapte. Puținele case de-a lungul drumului, care nu era cu mult mai bun decât o uliță, erau la o jumătate de milă una de cealaltă. Într-unul dintre cele mai întunecate locuri drumul făcea o cotitură, trecând pe lângă o clădire frumoasă cu trei etaje care se ridica în spatele grădinii mari, iar în acel punct era o mașină, ale cărei roți din față erau prinse într-un șanț de pe marginea drumului.
După două sau trei încercări de a da înapoi și a ieși din șanț, șoferul mașinii trebuie să fi decis că era inutil să insiste, iar motorul a tăcut. Au trecut unul sau două minute până când șoferul a ieșit din mașină și a trântit ușa în urma lui. Era un bărbat destul de robust, cu păr blond, în jur de treizeci și cinci de ani, cu înfățișarea unui om de la țară, purtând un costum din tweed aspru, o haină neagră și o pălărie. Cu o lanternă pentru a vedea drumul, a început să meargă cu grijă pe iarbă spre casă, oprindu-se la jumătatea drumului pentru a admira fațada elegantă a clădirii din secolul al XVIII-lea.