Bizanțul, sau Orașul lui Constantin - Constantinopol, „Noua Romă” a Imperiului Oriental, urma să devină, de la începutul secolului al patrulea d.Hr., capitala Imperiului Bizantin sau Medievial Grecesc, care era destinat să joace un rol dominant în evoluția istorică a popoarelor și națiunilor din bazinul mediteranean sud-est european timp de aproximativ unsprezece secole, până când, puțin după mijlocul secolului al XV-lea, o altă mare putere, otomanii turci, venind din Est, au înlocuit Imperiul Bizantin în această epocă critică.

Pe parcursul lungii sale existențe, Imperiul Bizantin a reușit să supraviețuiască în fața unor nenumărate amenințări externe din Vest, Nord și Est, în mijlocul multor turbulențe interne. În paralel, a reușit să creeze o mare cultură și civilizație autosuficientă, cu realizări extraordinare în literatură, științe și arte.

Caracteristicile fundamentale ale această culturii unice nu erau doar moștenirea grecească antică și elenistică și tradiția creștină ortodoxă grecească, ci și schimbările și reformele sociale, instituționale, economice și culturale pătrunzătoare, care au provocat transformarea treptată a statului roman tardiv într-un stat grecesc clar medieval.

Începerea Imperiului Bizantin inaugurează istoria Greciei medievale, iar căderea sa finală coincide cu zorile Greciei moderne prin secolele dificile ale dominației otomane.