Lucrarea mea este produsul unei serii de treizeci de prelegeri la Fundația Goulandri-Horn în anul academic 1997-1998 și, respectiv, la Fundația Vasilis și Marina Theocharakis din ianuarie 2012 până în ianuarie 2013, cu o pauză în perioada verii. Nu este vorba doar de o simplă repetare.

Prima serie de prelegeri a oferit cadrul și spiritul abordării; în a doua am încercat aprofundări care s-au conturat în perioada celor cincisprezece ani care au trecut. Le-am văzut încă de la început conturându-se și am decis să aștept. Tema interpretării mele de data aceasta este Republica lui Platon.

Se înțelege că nu am în minte o întoarcere în trecut. Cu toate acestea, întrucât progresele materiale nu sunt neapărat și morale, deoarece nu este cerut acest lucru de imperativele eficienței, reinvățarea surselor originii și în activitatea lor atemporală poate constitui o măsură adecvată pentru a verifica abaterile dintre material și spiritual.

Recitim mereu clasicii pentru a evalua mai matur câștigurile și pierderile alegeri noastre dintr-o perspectivă istorică. Continuăm cu bilanțul sub umbrela logicii originilor și a modului în care ne raportăm de fiecare dată la ele. Silabisim textele pentru a ne confrunta cu semnificațiile lor și introducem în mod perplex timpul nostru în durata lor spirituală pentru a-i oferi formă și a recunoaște elementele sale valorice.

Lucrarea analitică cu informațiile sale ajută până la un anumit punct procesarea reflexivă a textelor în cadrul demersului interpretativ. Textele trecutului ne vorbesc și astăzi, în principal pentru că împărtășim angoasele lor mai profunde și, în mod secundar, deoarece cunoaștem biografiile autorilor lor și istoria societăților.

O lucrare de referință a culturii, cum este Republica, nu ne-ar spune multe lucruri dincolo de cele scrise, dacă nu am aborda în mod atemporal, respectând proporțiile, probleme comune sau similare cu cele ale lui Platon. Dimpotrivă, perspectiva arheologică, să o numesc astfel, ne obligă să persistăm în săpături și restaurări ale ruinei sau măsurări scolastice ale monumentelor și, împreună, într-un timp oscilant, încărcat în mod cert cu cunoștințe, dar un timp care nu mobilizează nici, cu atât mai puțin, nu generează capacități.

Și cum să generezi capacități când, cu inundația informațiilor, lumea textului devine obiectivă, închisă în infinitatea semnificației? Energia eliberată a textului, care străbate timpul poetic ca un punct de plecare pentru un nou început, mobilizează spiritul.

[Fragment din textul prefatei]