Spiritul care "nădăjduiește" constant în ceva devine instabil, se schimbă continuu, trecând temporar într-o stare mai mare sau mai mică de "perfecțiune", pe care mintea o interpretează ușor ca bucurie sau tristețe emoțională. Însă, speranța ascunde destui pericole. Deși se identifică cu o emoție a bucuriei existențiale așteptate, mă tem că ne induce în eroare.

Ne refugiem, din păcate, pentru supraviețuirea noastră, în apărarea fanatică a "adevăratelor" experiențe și în supunerea voluntară față de judecățile nechibzuite ale "celorlați", pe care, prin reglementarea spiritului nostru, le numim adevăr, pentru a ne liniști și a găsi mângâiere spirituală.

“Agenia” spirituală a cufundat, timp de secole, omul rătăcitor în superstiții și în corespunzătoarele prejudecăți întunecate și stupide care îl țin legat de trecut și de adevărurile neatente moștenite.

Numele Adevărului este un eseu filosofic, care poate presupune cunoștințe de bază despre termeni filosofici. Cu toate acestea, este accesibil și prietenos în exprimarea sa, evitând în același timp simplificarea exagerată, astfel încât să ajute cititorul să înțeleagă în profunzime principii și teorii importante care disting gândirea filosofică.