Cu Sara ne-am cunoscut la douăzeci de ani, pur și simplu întâmplător. O lovisem cu mașina mamei mele, iar până să ies afară, udat de sudoare rece, gândindu-mă la următorii șapte ani și mai bine în închisoare, ea sărise în sus, intrase pe locul din dreapta și se apucase să accelereze.

Repede, am sărit pe capotă, am încercat ușa din dreapta – la care, bineînțeles, îi scăzuse siguranța – m-am prins de grila de pe acoperiș și m-am pregătit pentru lucruri neobișnuite. A lăsat ambreiajul, așa cum își scotea piciorul din apa dușului când apă era neașteptat de fierbinte, și am plecat...