«Natură reactivă,
Corp de balerină,
Studii de flaut,
Inimă divergentă»
Probabil poți să te naști direct la 33 de ani și să vrei să devii chelneriță. Și dacă poți într-adevăr să faci asta, înseamnă că poți, într-o noapte, să cânți strident „Margareta”, să devii mamă fără copil și să-ți numeri salariul în bani de buzunar.
De la o parte în provincia umedă și de la cealaltă în o capitală care strălucește nu de la soare, ci de la zâmbetul minim al oamenilor săi întunecați, Zaharia Mol, în debutul său poetic, vine să strige ce vrea, ce poate, ce își dorește, ce o doare, ce vrea să o doară.
Își folosește sinele ca pe un cobai pentru a-i înțelege pe ceilalți. Face toate lucrurile din lume de două ori pentru a plăti datoriile a două planete: a pământului existent și a pământului ideal.
Cu cuvinte stabile dar dansante, liniștite dar provocatoare, deschide propria ei ușă către pista unei existențe feminine care revendică universul.
„Nu vom ști niciodată
câți au exploatat cuvântul fată
și câte fete”
