Puține cuvinte... În această perioadă tumultoasă dar și epică în care trăim, ni se deschid două căi principale. Calea lipsei, a supunerii și a transumanismului, în care sufletul se micșorează pentru a încăpea în forme străine și nenaturale, și cea a comercializării, a împlinirii și a libertății, drumul care duce din nou omul către infinitul său și către adevărata sa lume.

O astfel de realitate de diferențe extreme și contradicții o descrie profetic Charles Dickens în Povestea a două orașe: „Era cea mai bună vreme, era cea mai rea vreme, era perioada înțelepciunii, era perioada ignoranței, era anii credinței, era anii neîncrederii, era epoca Lumină, era epoca Întuneric, era primăvara speranței, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, toți mergeam în linie spre Paradis, toți mergeam în linie în direcția opusă – pe scurt, acea perioadă seamănă atât de mult cu cea actuală încât unele dintre cele mai zgomotoase principii insistă, pentru bine sau pentru rău, ca acestea să fie percepute doar prin extreme contradictorii».

Așadar, suntem chemați să alegem între „omoarea liberă” și „omoarea sclaviei” și să decidem dacă vom trăi ca ființe mici și insignificante, care au uitat adevărata lor esență, sau dacă „vom vindeca tocul umbrei și ne vom predat luminii”. Forma nedefinită a viitorului ne „cere să nu fie construit doar din lut și pământ”, ci „să fie îmbrăcat din nou în haina cerului”. Eirini Havredaki

*Fragmentul din cartea Povestea a două orașe a lui Charles Dickens este în traducerea lui Mihail Makropoulos.