„Sunt muncitorul abisului. Sunt spectatorul abisului. Sunt teoria și practica. Sunt legea. În afară de mine, nimic nu există. „Eu doar exist!” strigă Mintea.” Aσκητική, Nikos Kazantzakis
Reflecție, rodul Minții. Cuvintele de mai sus ale lui Kazantzakis se învârt în mintea mea, încercând să par un gânditor, răspunzând la onoarea deosebită pe care mi-a făcut-o prietenul meu, Giannnis, să prezint noua sa carte, „Gânduri Actuale”. Sunt aceleași cuvinte care străluceau într-o noapte de lună plină pe cerul înstelat al Taygetosului, când împreună, ca însoțitori ai inițiativei Ascensiunii, filosofam cu Mintea limpede, stând în jurul Semnului Învățătorului (sau la „Pajiștile de Marmură”).
Prin urmare, în calitate de umil însoțitor al autorului în ritualul Taygetosului, voi îndrăzni, ca neautor (!), să-mi exprim gândirea critică asupra operei sale. Noua lucrare a lui Ioannis Dimopoulos reprezintă esența lumii Ideilor pe care ne-a introdus-o cu cartea sa anterioară „Dialectica Iubirii și Morții”. Autorul aici, cu cuvintele sale furtunoase, directe și ferme, ca Hephaistos la nicovală, forjează emoțiile tale și te obligă să nu renunți la responsabilitatea ta ca om.
Distrugător și în același timp Constructor, încearcă să reînvie „plena Memorie” a lui Sicilianu prin arhetipul filozofiei grecești antice. Se ocupă de elementele fundamentale ale devenirii umane – însăși entitatea umană autoiluminată – atât de grandioasă, dar în același timp atât de tragică, așa cum este definită și revelată prin strămoșii noștri antici și prin gânditorii moderni, de la Heraclit la Nietzsche și până la Liantini. Îndrăznește să demonteze concepții sociale.
