Scrisul despre cocaină este ca o consumare a acesteia. Vrei din ce în ce mai multe știri, mai multe informații, iar pe măsură ce cele pe care le găsești sunt savuroase, nu mai poți să te descurci fără ele. Ești dependent.

Chiar și atunci când se încadrează într-un șablon general pe care deja l-ai înțeles, aceste povești te fascinează prin detaliile lor. Și ți se înfig în minte, până când o alta - incredibilă dar adevărată - îi ia locul celei anterioare.

În fața ta vezi bara dependenței, care nu face decât să se ridice, și te rogi să nu suferi vreodată de sindromul de abstinență. De aceea continui să le colectez într-o măsură de dezgust, mai mult decât este necesar, fără a putea să mă opresc.

Aceste știri sunt flăcări care se răspândesc și te orbește. Lovituri asurzitoare în burtă. De ce însă acest zgomot îl aud doar eu? Cu cât coboară mai adânc în cercurile albe de cocaină ale iadului, cu atât conștientizez mai mult că lumea nu știe.

Există un râu care curge sub marile orașe, un râu care izvorește din America de Sud, trece prin Africa și se ramifică pretutindeni. Bărbați și femei merg pe Via del Corso și pe bulevardele pariziene, se reîntâlnesc în Times Square și merg cu capul plecat pe bulevardele londoneze. Dar nu aud nimic? Cum pot suporta tot acest zgomot?