Nu pot fi doar eu pregătită să fac un atac de nervi pentru că, atunci când eram tânără, am făcut greșeala să nasc un băiat! Un bărbat adevărat, nu spun nu, mândrie pură, dragoste nelimitată, dar și o bătaie de cap! Nu vreau să vă încurc sau să vă plictisesc. Vreau doar să spun durerea mea undeva, am găsit la îndemână creionul și hârtia, am găsit o ieșire… Pentru că l-am făcut, nu o neg. Nici nu uit bucuria mea că, ca o mamă grecoaică autentică, am făcut un băiat, și bine mi-a făcut că nu am întrebat. Pentru că se spune clar: „Nu știai? Nu întrebi?” Să fie sănătos băiatul meu, dar m-a chinuit și mă chinuiește, și am certitudinea că va continua să o facă până se va plictisi. Mai întâi a fost vârsta de sugar, hai că am trecut-o, să zicem, bine. Îi era foame la fiecare două ore, dar când îl hrăneai, închidea gură și ne linișteam pentru cel mult o oră. Apoi a fost vârsta copilăriei. Acolo s-au complicat lucrurile, pentru că a ieșit hiperactiv, aurul meu, și m-am trezit că rup banii ca să-l pot ține înainte să dărâme tot ce găsea în calea lui.
Am dat, am primit, l-am înscris la școală. Am respirat ușurată, sau așa am crezut, pentru că repede m-am convins că m-am înșelat amarnic! O dată pe săptămână, ca să nu vă spun și de două ori și să mă considerați exagerată, mă chema învățătoarea să-mi enumere realizările lui Digenis, care erau… nenumărate. Nu era rău, nu. Toți spuneau despre bunătatea și politețea lui. Făcea ce făcea, fără rușine, recunoștea și cerea iertare. Dezarmant, dar și o bătaie de cap. Nu erau de ajuns toate celelalte, mai avea un alt… talent să-i spun, defect să-l numesc, ce să vă spun, sunt mamă. Viguros de când era bebeluș, cu o forță incredibilă în mâini, devenea un pericol public pentru toți ceilalți copii doar când decidea să se joace.