Mulți factori îi separau pe Camus de Seferis: locurile, clasa socială, temperamentul, raportul cu politica, modurile de a scrie… Totuși, în adâncurile sufletului lor se ascundea ceva ce îi unea: lumina Mediteranei și o anumită idee despre Grecia.

Aceasta a fundamentat un dialog tăcut, dar fascinant și o atitudine față de esențial: refuzul fanatismului; respectul pentru limite; datoria „eu” către „noi” al orașului; solidaritatea artistului cu comunitatea celor vii și celor morți care este cultura; devotamentul față de omul concret cu virtuțile și păcatele sale; lupta neobosită pentru depășirea nihilismului.

Este semnificativ că această atitudine a fost sculptată, pentru amândoi, în tragedia unui secol care a generat fiorul a două războaie mondiale, Holocaustul și Hiroshima.

Și iată: la începutul unei noi milenii, lumea noastră își arată din nou fața tragică, trezind coșmarurile intoleranței, ale refugiatului și ale războiului, exact în timp ce trăiește o criză multidimensională, fără precedent: criză ecologică, geopolitică, socială, morală, culturală, criza omului.

Așadar, dialogul de ieri al celor doi creatori se dovedește nu doar relevant, ci profetic. Trebuie să ne amintim de el și să-l reînnoim zilnic. Din vigoarea sa se va judeca dacă umanitatea noastră poate fi salvată.