Se apropia iarna și oamenii urmau să se răcească, în special cei care nu aveau o casă, deoarece fugiseră din cauza conflictelor din țările în care trăiau sau pentru că casele lor, și uneori orașele sau satele lor, fuseseră distruse. Vream să atragem atenția lumii asupra acestor oameni și să strângem bani pentru a-i ajuta să rămână călduți.

M-am îndreptat spre rețelele sociale și am întrebat oamenii care erau amintirile lor de căldură. Zeci de mii au răspuns, fiecare cu o amintire specială. Am luat amintirile lor și am început să le împletesc într-o poezie, cât mai bine am putut. Am ales temele dintre cele răspunse de oameni. A fost o poezie despre momentul în care vii din frig, despre căldura fizică și despre căldura familiei, a prietenilor, a siguranței.

Poezia a fost împletită și s-a transformat într-un fular lung și verde. Am făcut un film din ea. Războaiele care au condus oamenii la refugiu nu s-au oprit. Mai mult, au început și alte războaie, iar mai mulți oameni au fugit din locurile în care și-au trăit toată viața, luând cu ei tot ce puteau căra. Și din nou, iarna se apropia.

Am dat poezia Agenției ONU pentru Refugiați și aceștia, împreună cu editura Bloomsbury și minunații ilustratori ai acestei cărți, v-o prezintă, cu speranța că poate ajuta unele persoane care și-au pierdut casa sau chiar patria, să se încălzească în această iarnă și în iernile care vor urma.