Prăbușirea Constantinopolului în 1453 de către otomani și, la cealaltă extremitate a lumii, prăbușirea Tenochtitlan-Tlateolco (a actualului oraș Mexico) de către conchistadorii spanioli și aliații lor indigeni în 1521 sunt două dintre evenimentele care marchează începuturile modernității timpurii.

Peste apartenența lor temporală, aceste evenimente sunt legate prin narațiuni asemănătoare despre semne profetice care le prefigurau; și, în perioada acestor evenimente semnificative, anumiți greci și anumiți mexicani au imortalizat, respectiv, în poezii și cântece experiența traumatică a cuceririi.

Cartea examinează, dintr-o perspectivă comparativă, trei narațiuni poetice de jelire, pe de o parte "Reînviorarea Constantinopolului" și pe de altă parte "Cântecul lui Huehuetlahtolli" și "Cântecul din Tlaxcala", urmărind de asemenea soarta acestor texte până în zilele noastre. Este, în esență, o studiu care se ocupă de modul în care se produce memoria colectivă și trauma culturală, cum se reflectă experiența celui cucerit, cum trauma se perpetuează și cum, în cele din urmă, se leagă de consolidarea identității naționale.