În această lucrare, Schopenhauer susține că fundamentul eticii este compasiunea. Aceasta constituie, conform opiniei sale, autentică motivație etică a acțiunilor umane, singura care se diferențiază atât de egoism, care are ca scop satisfacerea dorințelor proprii, cât și de răutate, care urmărește durerea celuilalt.

Această etică a compasiunii se contrapune eticii kantiene a datoriei, pe care Schopenhauer o supune unei critici amănunțite. Fundamentul său suprem este poziția metafizică a filozofului că toate ființele, în ciuda aparentei lor diferențialități, se identifică în esență.

Lucrarea "Despre fundamentul eticii" se numără printre acele scrieri "micuțe" ale lui Schopenhauer care însoțesc opera sa principală (Lumea ca voință și reprezentare), care completează și dezvoltă o anumită tematică, prezentată mai succint în opera principală. Deoarece a fost destinată a fi supusă unui concurs, tratează subiectul ei într-un mod deosebit de accesibil și fără o referire explicită la dimensiunea sa metafizică. Astfel, constituie una dintre lucrările clasice pe această temă, o răspuns actual și astăzi la această întrebare filozofică centrală.