„Dincolo de principiul plăcerii” este un text emblematic atât în ceea ce privește gândirea lui Freud referitoare la cunoașterea funcționării psihismului uman, cât și în ceea ce privește metodologia tehnicii analitice, astfel încât să aibă șansa de a deveni adecvat o analiză.

Prin acest text din 1920, Freud, prin evidențierea constrângerii de a repeta ca funcție fundamentală a procesului pulsional, arată importanța auto-conservării subiectului psihobiologic. Un rol pe care l-au preluat în numele său și, prin urmare, caracterizate ca impulsuri de viață, impulsurile sexuale vs impulsurile de distrugere.

„Dincolo de principiul plăcerii”, în epoca sa, dar și mulți ani mai târziu, nu a fost înțeles atât cât ar fi trebuit în esența sa, ci, dimpotrivă, de către unii a fost caracterizat ca fiind întunecat sau incomprehensibil biologic. Cu toate acestea, este, în cele din urmă, inovator deoarece „a mutat” psihanaliza, dar și metodologia analitică a tehnicii, din cadrul închis al unei teorii și tehnici teleologice, evolutive și statice, în „lumea” neașteptatului, recunoscând în principal forța dominantă a eu-ului inconștient care caută disconfortul prin repetiție pe baza transferului.

Prin acest text, Freud a evidențiat diferența între o psihanaliză auto-definită și alta, comportamentală sau hetero-definită, care s-a dezvoltat în principal în SUA, unde perspectiva evolutivă și semnificația progresului sunt dominante. Probleme care au creat fisuri permanente în cercurile psihanalitice.

Aceast text subliniază contradicțiile adânci ale psihismului uman, în principal în alegerile sale, de exemplu, alege să se analizeze sau nu, alege moartea sa sau continuarea vieții sale.