La capătul lumii sau poate în mijlocul nicăieriului există un sat mic, aproape uitat: Bukojna. Ridicată în Gora, o provincie a Albaniei, Bukojna este locuită de gorani, o minoritate etnică cu o limbă distinctă, propriile legende și ritualuri, și o origine care, după mulți, se întinde până la bogomili.

Localnicii spun că acolo soarele răsare de două ori pe zi și luna apune de două ori în fiecare zori. Această așezare străveche găzduiește oameni din rădăcini diferite: de la frumoșii vlahi și evreii înțelepți până la curajoșii munteni. Este un loc unde „bărbații își albește părul înainte să devină cu adevărat bărbați și văd mai clar noaptea decât ziua”, după cum spune Maika, o femeie despre care se zvonește că trăiește aici de 300 de ani, uitată de moarte.

În acest microcosmos al Gora albaneze, unde noul regim încearcă să impună regulile dictaturii proletariatului cu cruzimea care a marcat anii ’50, se desfășoară povestea romanului. Totul se desfășoară prin privirea pătrunzătoare și suspicioasă a unui copil, care observă lumea schimbându-se în jurul său.

Efortul brutal și violent de a smulge memoria și identitatea omului se transformă într-un atac asupra a tot ce este uman: asupra pământului și proprietății sale, asupra pășunilor tradiționale de frontieră, asupra obiceiurilor căsătoriei și sărbătorilor precum Sfântul Gheorghe, asupra rugăciunilor Maikai, chiar și asupra cântecelor fetelor. Este o epocă în care timpul îngheață și cultura riscă să dispară, împreună cu vocile celor care o poartă.