Opoziția față de utopie pare să taie liniile de demarcație filosofice și politice. Este ca și cum utopia ar constitui acel lucru a cărui reprimare formează terenul unde se întâlnesc liberalul, ultra-conservatorul susținător al regimului nazist, marxistul, kantianul, promotorul deconstrucției, genealogul puterii, precum și mulți alții.
Cuvântul este exclus nu doar din vocabularul filosofic, ci și din cel socio-politic, decât dacă este folosit pentru a desemna ceea ce trebuie evitat sau ceea ce este imposibil de realizat, ceea ce poate fi permis să gândim sau să dorim, dar totuși cu măsură și, cel mai important, conștienți că trebuie să rămână ascuns în ceața sferei private.
Miguel Abensour, Paul Ricœur, Ernst Bloch și Walter Benjamin sunt printre gânditorii care tematizează utopia într-un mod pozitiv, în loc să se poziționeze pe terenul comun al reprimării acesteia sau să contribuie la formarea lui. Ei abordează utopia ca o formă specială de gândire despre lume, societate, istorie și politică, dar și ca un fenomen mai larg, legat de faptul că oamenii, ființe contemporane, sunt de asemenea ființe care își imaginează și doresc ceva diferit, mai bun decât ceea ce sunt deja, ceea ce înseamnă că tind să iasă din condiția dată în care se află.
Această ieșire este interpretată ca o mișcare care face realul străin, evidențiază limitele sale și astfel poate contribui la schimbarea lui prin acțiune. Această carte nu urmărește să ofere un răspuns sintetic sau definitiv la întrebarea despre cum se leagă utopia de emancipare. Ceea ce propune este o explorare a unor căi diferite, dar nu exclusiviste, ale gândirii care pornesc de la ideea că are sens să…
