«La arme! La arme! Stăpânii măcelăresc oameni!» Așa strigă un meșteșugar pentru a incita o revoltă. Este 20 iulie 1378, ne aflăm în Florența, în mijlocul revoltei Ciompi, una dintre numeroasele care au izbucnit în Europa în secolul al XIV-lea.

Folosind cronici ale epocii, Alessandro Barbero, prin această carte, ne face să retrăim efervescența, entuziasmul și violența acelor zile în care un grup de oameni a decis că viitorul așa cum îl vedeau nu le plăcea și a încercat să-l schimbe.

Aceste revolte izbucnesc complet neașteptat. Durata lor este foarte scurtă, uneori doar câteva săptămâni, după care sunt reprimate. Însă în această scurtă perioadă se întâmplă lucruri care vor rămâne mereu întipărite în memoria colectivă. Sunt revoltele populare. Istoria, cel puțin în ultimul mileniu, este plină de astfel de momente critice.

Evul Mediu nu face excepție: chiar și atunci nu lipseau mișcările de revoltă care, în dezvoltarea lor inițială, nu par deloc diferite de cele mai răsunătoare revoluții moderne. În mod particular, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea au avut loc atât de multe revolte încât este nedrept să fie considerate o anomalie statistică.

Alessandro Barbero povestește cele mai spectaculoase dintre aceste revolte. Pentru mult timp, istorici vedeau eșecul lor nu doar ca o dovadă că revoluționarii nu aveau nicio șansă să reușească, ci și că nici măcar nu urmăreau un scop conștient. Nimic mai fals! Revoluționarii știau ce făceau, ce revendicau și luptau conștient pentru realizarea scopului lor!