Descartes ne-a spus odată: „ego cogito ergo sum”: Gândesc, deci exist. Sau din nou, „ego cogito ego sum”: Gândesc, sunt. Dar ce sunt eu? O ființă gânditoare...
Astăzi, păstrăm doar unul sau altul dintre termenii acestei entități mai mult sau mai puțin polarizate: fie „ființa” în ființa sa, fie imaterialitatea subiectivității. Procedând astfel, reintroducem ideea unei adevărate dualități între corp (utilitar) și gând sau spirit (valorificat doar în dimensiunea sa volitivă).
Iar dacă pare că tecnosciențele întâlnesc umanitatea ca o condiție a posibilității lor, ele pun totuși în pericol această fundație a specificităților și aptitudinilor prin eficiența lor. De fapt, prin transformarea obiectului înțeles, ființelor vii manipulate, conceptelor elaborate și nodurilor definitorii sau identitare, tehnicile riscă să reducă devenirea la un proces.
Și să desfacă modurile biologice, personale și conceptuale de diferențiere. Mai mult, să destrame rețelele simbolice înainte de a exploda individualitatea — cel puțin în angajamentul său personal, afectiv, existențial și conceptual...
