În anii 1960, multe guverne și-au extins sistemele de planificare urbană pentru a întări puterile de conservare a mediului construit istoric. Principala inovație a fost desemnarea Zonelor de Conservare (ZC) în care redeschiderea este minimizată și investițiile public-private sunt mobilizate pentru renovarea clădirilor vechi.

Totuși, în timp ce aceste zone erau degradate și locuite de populația urbană săracă, ele erau situate pe terenuri de mare valoare. Presiunile rezultate pentru dezvoltare au condus la gentrificare și redeschidere pentru proiecte de infrastructură finanțate de guvern, cum ar fi construcția de drumuri.

Această carte oferă o analiză comparativă internațională unică și sistematică a planificării conservării pe o perioadă de două decenii în Londra și Istanbul. Punctele forte și punctele slabe ale celor două sisteme naționale sunt dezvăluite printr-o analiză a cadrului lor legal și politic și printr-un studiu de caz al implementării în Covent Garden și Beyoglu.

Acest lucru demonstrează că succesul relativ al Londrei se datorează unui sistem de planificare urbană mult mai puternic. Cartea va fi valoroasă pentru cercetători, profesioniști și studenți. Este o contribuție majoră la istoria conservării urbane, care este extrem de relevantă pentru dezbaterile contemporane despre „conservare versus dezvoltare.”