Legate de numele lui Pitagora și de tradiția pitagoreică, Epitetele Aurii se evidențiază între istorie și mituri, între tradiția orală și documentele scrise, ca fiind esența învățăturii înțeleptului antic, ca îndrumările „pentru cei care navigatează” care vor conduce la o viață virtuoasă, echilibrată și vor înălța omul la natura sa divină.

Nu suntem în măsură să știm când au apărut pentru prima dată, deși în forma lor actuală sunt confirmate după secolul al 5-lea d.Hr. În acea perioadă, ele sunt consemnate de Hierocles, un filozof alexandrin și neoplatonist, discipol al lui Plutarh.

Epitetele Aurii au devenit foarte populare și au continuat să fie copiate până în secolul al 15-lea, dar și mai târziu. Există manuscrise create în Italia de Sud, unde se vorbeau dialecte grecești și călugării copiau diverse documente, nu exclusiv religioase.

Cu toate acestea, în ciuda numărului de copii menționate în diverse surse – și pe care unii le ridică la 230 – foarte rar apare vreun manuscris în licitațiile relevante.

Este bine cunoscut că în perioada Renașterii, tradiția pitagoreică a cunoscut o vreme de apogeu, iar Epitetele Aurii erau unul dintre textele grecești antice care erau citite frecvent și tipărite în scopuri educaționale.

În perioada ocupației otomane, Epitetele Aurii erau predate în școli, datorită caracterului lor consultativ și încurajator, așa cum ne informează manualele – cărțile în care profesorii fiecărui școală notau materialul didactic.