Retorica este un text cu o orientare practică: este manualul oratorului, metoda de redactare a discursurilor politice, juridice și de expunere. Cu toate acestea, nu este o simplă acumulare de rețete de succes. Aristotel afirmă că retorica este un sistem, cu autosuficiență și metodicitate, care poate fi formulat ca o teorie completă, adică ca un lucru de artă, în sensul său antic.

Această poziție este anunțată la începutul lucrării și este susținută practic, într-un fel, prin însăși planificarea și realizarea lucrării. Retorica este o carte dublă: manual și teoremă filozofică, totodată. Pe parcursul întregii sale existențe, adică din secolul V î.Hr. până în prezent, teoria retoricii a fost un punct controversat.

Recepția Retoricii lui Aristotel, adică modul în care această carte a fost citită și evaluată de-a lungul timpului, este într-o mare măsură un reflex al acestor peripeții ale teoriei retorice. Evul Mediu a subestimat-o și a ignorat-o, Renașterea a redescoperit-o, modernii au glorificat-o, dar, după cum se pare, din motive greșite: Retorica lui Aristotel aspiră să fie logica discursului public, politic și juridic, iar modernii au văzut în aceasta o tehnică a stilului grandilocvent sau/sau și a înșelării auditorului.

Remarcabil este faptul că, de la sfârșitul secolului XX, se produce o 'întoarcere retorică' în științele omului și în filozofie, unde retorica este înțeleasă în principal ca teoria deliberării, și unde discuția și cercetarea asupra Retoricii lui Aristotel ocupă o poziție centrală. Retorica este o carte filozofică actuală.

Traducerea în limba nou-greacă a textului antic, introducerea și întreaga editare a volumului sunt realizate de Pantelis Basakos, profesor asociat de filozofie la Universitatea Panteion.