Studiul de față reunește și analizează pasajele din „Agamemnon” de Eschil în care se pare că poetul integrează comentarii poetice care dovedesc sau sugerează teoria sa de interioritate.

În mod specific, lectura centrată pe text care se încearcă vizează să răspundă la întrebări esențiale de poetologie legate de problemele producției (natura și sursele invenției poetice, aspectul ontologic al poeziei și mimesis) și recepției (regia intradramatică a sensibilității receptive a publicului teatral și catharsis) textului.

Principiile poetologice care sunt identificate în „Agamemnon” capătă un caracter programatic și sunt legate de o concepție bine conturată despre arta poetică, deoarece continuitatea lor funcțională este validată la nivelul macrostructurii operei.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]