Italo Svevo

Italo Svevo, pseudonimul lui Aron Hector Schmitz, s-a născut în 1861 la Trieste și a murit în 1928 la Motta di Livenza, în provincia Treviso, în urma unui accident de mașină. Provenind dintr-o familie evreiască înstărită, Svevo a urmat studii comerciale. După căsătorie, s-a convertit la catolicism și a preluat conducerea afacerii socrului său. Cu toate acestea, adevărata sa pasiune era literatura. Prima sa povestire, „Crima de pe Via Belpoggio”, a fost publicată în 1890 în ziarul din Trieste „L'Indipendente”. Totuși, primele sale două romane, „O viață” și „Senilitate”, au trecut neobservate, ceea ce l-a determinat pe Svevo să decidă să abandoneze literatura. A fost convins să continue de profesorul său de engleză, nimeni altul decât James Joyce, care preda atunci la Școala Berlitz din Trieste. Svevo a urmat sfatul lui Joyce de a continua să scrie, deși cu o întârziere de 25 de ani: în 1923, a publicat „Conștiința lui Zeno”. Joyce, aflat deja la Paris, a introdus cartea în cercurile intelectuale ale capitalei franceze, rezultând recenzii entuziaste pentru cartea lui Svevo. Acest lucru a declanșat „afacerea Svevo”, când intelectualii italieni, conduși de Eugenio Montale, au susținut că ei l-au „descoperit” pe autor înaintea francezilor. Au urmat nuvelele „Un vin generos” în 1927 și „O farsă reușită” în 1928. După moartea sa, au fost publicate diverse lucrări ale sale, cum ar fi „O scurtă călătorie sentimentală”, „Eseuri și pagini răzlețe”, „Comedii” și „Jurnal pentru logodnică”