Fata tânără mergea cu greu, gâfâind în curtea înzăpezită a spitalului din orașul Serres din Macedonia. Era complet singură, iar frigul pătrunzător aproape că o paralizase. Noaptea, o îmbrățișare înghețată, începuse să o strângă tot mai tare. Totuși, ea rezista. Trebuia să reziste. Și dacă nu și-o datora ei însăși, o datora cuiva altcuiva… Altfel ar fi renunțat de mult.
Și-a tras mâna dreaptă peste burta imensă și a tras-o în jos, până când degetele ei înghețate s-au prins de cele stângi, într-un efort de a ține copilul care venea. Din picioarele ei curgea sânge care picura și păta pământul alb de zăpadă, lăsând urme de șiroi roșu împreună cu pașii ei.
S-a oprit în mijlocul curții și a privit masa cenușie a clădirii. Aproape ajunsese. Reușise. Încă cincizeci de pași și ar fi fost înăuntru. Șterse lacrimile care curgeau neîncetat pe fața ei cerată și totuși atât de proaspătă. Avea cam șaisprezece ani. O grimasă de durere i-a săpat o ridă între sprâncene, dar nu a scos niciun sunet. Și-a mușcat buzele vânătite până sângerează și și-a continuat pașii, în timp ce petele roșii din urma ei creșteau și se întețeau.
Cinci minute mai târziu a deschis ușa principală a clădirii și a intrat. Înainte să spună un cuvânt, s-a prăbușit pe spate pe podeaua de ciment în fața ochilor uimiți ai unei asistente care trecea în acel moment. Asistenta a văzut mai întâi corpul căzut, apoi burta imensă și apoi sângele care curgea între picioarele deschise și formase deja o mică baltă roșie.
A scos un strigăt puternic care s-a auzit până în camerele pacienților de la primul etaj.
