În toate edițiile acestui text, linkul comun rămâne convingerea că psihopatologia infantilă ar trebui să fie considerată o deviație de la modelul normal de dezvoltare.

Dintr-o astfel de perspectivă, dezvoltarea normală constituie punctul de plecare pentru înțelegerea tulburărilor copilăriei. Provocarea esențială constă în descoperirea cauzelor care duc la deviație și a cauzelor care fie susțin deviația, fie favorizează restabilirea normalității.

Datorită exact unei astfel de percepții asupra abaterilor în dezvoltare, un întreg capitol (Capitolul 2) se ocupă cu parcursul normal evolutiv al zece procese psihologice, relevante pentru înțelegerea diverselor tulburări care vor fi discutate ulterior: atașamentul (sau legătura), inițiativa, auto-controlul, conștiința, procesul cognitiv, anxietatea, sexualitatea, agresivitatea, relațiile între colegi și hărnicia.

În acest mod, vor fi dezvăluite rădăcinile unei anumite deviații de la modelul normal de dezvoltare. Autismul, de exemplu, este legat de dezvoltarea normală a sugarilor; dificultățile de citire sunt asociate cu parcursul lin al dobândirii abilității de citire.

Un avantaj pedagogic al Capitolului 2 este acela că cititorii cu background diferit (de exemplu, profesori sau asistenți sociali) pot beneficia în mod egal de înțelegerea evoluției celor zece procese psihologice critice menționate anterior.

[Fragment din textul introducerii]