În toate societățile dezvoltate, singurătatea a luat proporții de fenomen social. Deși indivizii au o mulțime de contacte multiple și variate, din ce în ce mai mulți simt un sentiment dureros de izolare. În același timp, nu sunt puțini cei care aleg să trăiască singuri.

În această carte, care include numeroase exemple din experiența ei științifică, Marie-France Hirigoyen arată că realitatea de astăzi este rodul unei transformări profunde a relațiilor dintre bărbați și femei și că evoluțiile nu s-au încheiat încă.

Deși femeile au obținut în sfârșit independență atât în domeniul muncii, cât și al sexualității, emanciparea lor nu a fost încă integrată în mentalitatea colectivă. Acest lucru provoacă o criză a rolurilor de gen și instabilitate a legăturilor personale apropiate: unul din doi căsnicii se termină în separare, în principal la inițiativa femeilor.

De asemenea, constatăm că relațiile cuplurilor au devenit mai dure, lucru care reflectă competitivitatea și inumanitatea lumii muncii. În ceea ce privește 'investiția' tradițională în relația de iubire, aceasta este acum însoțită de practica tot mai răspândită a 'cuplului cu durată limitată'.

Perioadele de singurătate și de abținere sexuală se prelungesc și conduc la o recurgere mai frecventă la site-uri de întâlniri electronice, precum și la 'noi terapii', care în cele mai multe cazuri se dovedesc a fi chimere. Totuși, așa cum explică autoarea, singurătatea poate oferi energie și inspirație: la orice vârstă, solitudinea aleasă poate deveni o sursă de plenitudine, o modalitate de a scăpa de valorile superficiale ale unei societăți în care predomină narcisismul și cultul maximalizării eficienței.