Eva a simțit cum sângele îi urcă în obraji și o arde de rușine. Cu siguranță, dacă nașa ei nu ar fi avut acel accident acum trei ani, ar fi fost dispusă să regizeze ea însăși unul, în acest moment, cu aceleași rezultate tragice. Nimeni nu auzise niciodată numele ei de botez până în ziua nunții, când biserica era plină de prieteni ai ei. Aproape putea să vadă zâmbetele ironice ale unora.
Lângă Eva, Mihalis. La orice nuntă, de obicei mireasa fură toată atenția, dar acest mire a reușit să atragă privirile cu ochii săi strălucitori, plini de dragoste pentru fata care devenea soția lui în acel moment. S-a întors, s-a uitat la ea și i-a zâmbit. I s-a părut cea mai frumoasă femeie din lume. Uitase deja de iritarea pe care i-o provocase întârzierea ei peste măsură. O așteptase mai bine de trei sferturi de oră pe treptele bisericii și când, în timp ce o săruta, a întrebat-o de ce întârziase atât de mult, ea răspunsese iritată: „Nu vezi? Aproape că nu veneam! Prostănaca de coafeză a făcut ce a vrut!”
