Greșit… Greșit. Întregul decor era greșit… Soarele ardea, ziua era caldă, domnea o liniște absolută, totul părea liniștit, și totuși ceva nu era în regulă. A căutat în mintea ei tulburată să găsească ce anume o deranja. Mai mult era liniștea, în cele din urmă. La o astfel de oră, Margarita, micuța ei floare albă, ar fi trebuit să se joace fără griji în grădină, cu obrajii ei roșii de la alergatul cu prietenii ei imaginari, țipetele ei să se audă în jur și Caterina să alerge după ea să o prindă. Acolo era, în cele din urmă, greșeala. Casa părea nelocuită^ până și obloanele erau închise ermetic. A încercat să scormonească în memorie. Poate copilul și bona ei trebuiau să meargă undeva. I-a spus Caterina, iar ea uitase. Gol… Nicio reamintire despre o ieșire programată a celor doi nu a venit să învingă această bătaie de inimă care a început să formeze un nod în gâtul ei și să împiedice respirațiile să iasă ritmic.
A deschis ușa mașinii și brusc i s-a părut mult mai grea decât de obicei. Și-a desfăcut centura și a alunecat afară din vehiculul mare. O durea când, acum zece ani, i s-a impus să renunțe la mașina ei mică și drăguță și să circule cu una dintre mașinile scumpe și uriașe pe care i le oferea soțul ei și care se potriveau cu poziția lor socială și cu situația lor financiară. Ar fi fost extrem de umilitor ca soția lui Orestis Delmouzos să conducă aceeași mașină cu orice muritoare obișnuită. Protestele ei au fost cufundate de greutatea argumentelor lui Orestis, dar și de decizia lui fermă de a-i impune stilul său de viață. Oricum, așa s-au aranjat lucrurile care o priveau, și dintr-o fată fără griji și îndrăgostită s-a trezit să locuiască într-o cetate bine păzită în Poliție, printre o armată de servitori și bodyguarzi, dintre care unii alergau să-i îndeplinească orice dorință și alții o urmau la fiecare pas.
