Mă numesc Data… De ani de zile. Aproape că uit și eu că odată m-au botezat Alexandra^ Alexandra Salvanou, fiica lui Robert și a Haritinei.
Împreună cu actul de identitate, am îngropat și trecutul. Nu mai există acea fată, a devenit altceva, ceva ce poate nu seamănă cu un om. Nu am regretat. Nu am reușit să regret nimic în viața mea și asta uneori mă face să mă întreb din ce am fost făcută. Ce blestem greu a bântuit nașterea mea, ce pecete încinsă a răului s-a lipit de mine. Cineva mi-a spus odată că oricine se apropie de mine intră în Iad fără speranță de întoarcere, și nu îl judec. Sunt vinovată pentru toate păcatele pe care Biserica sau Poliția mi le pot atribui, și totuși nu mă simt vinovată pentru nimic. Totul a venit natural în drumul meu sau așa mi s-a părut mie. Niciodată nu mi-a trecut prin minte că aș fi putut deveni altceva decât ceea ce am devenit. Nici măcar nu mi-a trecut prin gând că în mine se naște mai întâi răul, apoi ce e mai rău, și niciodată binele.
Nu am dat nimic fără să primesc mult, nu am întins mâna să ajut fără să știu dinainte că scopul meu final era să distrug și nimic altceva. Cei care s-au apropiat de mine s-au temut, cei care m-au cunoscut au suferit până în adâncul sufletului lor și au regretat în clipa în care s-au aflat în calea mea. Și dacă uneori am încercat să mă simt om, diavolul care mă stăpânea nu m-a lăsat să mă întorc pe cărările lui Dumnezeu pe care niciodată nu am vrut să le cunosc până acum…
