Sala era uriașă, cu tavane sculptate înalte, tapet pe pereții plini de picturi care înfățișau domni, doamne, copii mici, turnuri, castele, cai, războinici înarmați în luptă. Trei candelabre rotunde din bronz atârnau de tavan și în locul unde odinioară se puneau lumânări, acum erau becuri. Lumina lor cădea blând, evidențiind și mai mult sfeșnicele aurite și argintii, precum și obiectele delicate, fragile, din cristal și porțelan, pictate și sculptate manual. Podeaua era acoperită cu covoare persane scumpe, lucrate manual, iar mobilierul vechi, toate antichități, era restaurat, bine lustruit și strălucea de curățenie și grijă. Afară ploua, iar lumina mohorâtă a după-amiezii care pătrundea prin cele două ferestre uriașe, împreună cu lumina candelabrelor, crea o atmosferă melancolică, care se potrivea perfect cu stilul sălii.
Doamna în vârstă cu părul argintiu și ochelarii mici cu ramă platinată pentru miopie s-a oprit în fața ușii duble, sprijinindu-se de bastonul ei de abanos cu mâner argintiu în formă de cap de dragon, și a citit plăcuța metalică aurie cu litere negre majuscule de pe peretele din dreapta: „SALA DRAGONILOR”. A zâmbit slab și a intrat. După ea au urmat patru tineri, doi băieți de șaptesprezece și optsprezece ani și două gemene de șaisprezece ani, care semănau ca două picături de apă. S-a asigurat că toți au intrat și a închis ușa ușor în urma ei. Mergea încet, oprindu-se la fiecare două-trei pași și privind tulburată obiectele, însoțitorii ei urmând-o la fiecare pas.
